Rapidul va întâlni în primul meci oficial din 2012 pe U Cluj, echipă care speră la calificarea în cupele europene și care a adus câțiva jucători importanți în pauza de iarnă.
Chiar dacă au existat unele nemulțumiri din partea lui Pancu din cauză că nu i s-a propus prelungirea contractului, Constantin Zotta spune că niciunui alt jucător nu i s-a propus așa ceva.
„Nu am semnat nicio prelungire cu niciun jucător de la Rapid.” a precizat Constantin Zotta la Sport.ro
Președintele Rapidului spune că gazonul de pe stadionul din Giulești se află în condiții excelente și nu va fi nicio problemă în ceea ce privește desfășurarea partidei în condiții optime.
„E normal ca cei de la U Cluj să spere la o cupă europeană. Au câștigat în tur, dar acum îmi doresc foarte mult să îi batem sâmbătă. Terenul arată foarte bine, va fi în condiții excelente la ora jocului.” a mai spus președintele Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER